Franța închide 80 de școli din cauza creșterii cazurilor de COVID-19

Franța închide 80 de școli din cauza creșterii cazurilor de COVID-19
Franța închide 80 de școli din cauza creșterii cazurilor de COVID-19 / Sursă Foto: Pixabay
Publicat: 16/09/2020, 18:50
Actualizat: 06/04/2021, 15:52

La doar două săptămâni de la începerea noului an școlar, Franța va închide peste 80 de școli. Decizia a fost luată din cauza creșterii numărului de îmbolnăviri cu coronavirus.

Poziția ministrului francez al Educației

Ministrul francez al Educației al Educației a încercat să subilinieze că în mediul preuniversitar sunt afectate doar 0,13 % din cele 60.000 de școli de pe teritoriul țării.

„Aceste cifre sunt încă foarte mici. Este un început bun de an şcolar (…), cel mai bun posibil având în vedere criza sanitară”, a afirmat oficialul la televiziunea LCI. „Avem aproximativ 1.200 de noi cazuri de elevi cu COVID comparativ cu săptămâna trecută”, a spus Blanquer amintind că, de regulă, „închidem o clasă în cazul în care există trei cazuri” de infectare.

 Pediatrul român Mihai Craiu explică exact ce se întâmplă cu elevii când poartă masca ore întregi la școală 

Medicul pediatru Mihai Craiu a făcut un experiment care arată ce se întâmplă cu copiii care poartă masca ore întregi la școală. Potrivit doctorului, care a purtat mai multe ora masca, saturația nu suferă modificări din cauza protecției.

„A început școala. Pentru unii on-line pentru alții in persoană. Deci cu mască, păstrarea distanței în clasă, aerisit și spălat bine mâinile.

Voiam doar să vă arăt, cu ajutorul unui pulsoximetru, că purtatul măștii nu produce hipoxie. Urmăriți cu atenție valorile de saturație (mereu sunt afișate valori peste 95%, cât ar fi cea mai mică valoare normală) si cele de puls (se vede că imi este cald și sunt obosit, cu ceva tahicardie, având valori de 86-100/minut).

Copiii vor fi bine. Nu vor avea nici un fel de hipoxie de la purtarea corectă a măștii”, a explicat medicul Mihai Caiu.

Acesta mai spune că există și variante unei pauze scurte!

 

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Corb la corb... Medicii blochează ancheta de la Târgu Jiu, unde un copil a fost...
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Alex Mica, despre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat: "Un moment critic...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sala Regelui Arthur este cu 4.000 de ani mai veche decât s-a crezut până acum